VIDEO: Derby-ul „U” Cluj – CFR Cluj, ÎNTRERUPT după ce portarul gazdelor l-a luat LA PUMNI pe Cadu de la CFR. Jucătorul a ajuns la spital. Partida NU S-A MAI RELUAT

Publicat: 09/05/2012, 11:39
Actualizat: 03/07/2013, 23:22

Meciul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj a fost întrerupt în minutul 32, când antrenorul Ioan Andone a cerut jucătorilor săi să părăsească terenul, după un conflict general, conform imaginilor difuzate de Digisport.

În momentul întreruperii jocului, CFR Cluj conducea, scor 1-0, pe U Cluj, prin golul marcat din penalti de Ricardo Cadu. Imediat după marcarea golului, între portarul Mircea Bornescu și Ricardo Cadu a avut un conflict, cei doi fiind cu greu stăpâniți de ceilalți coechipieri. Arbitrul Alexandru Tudor a decis eliminarea lui Cadu și Bornescu, însă conflictul a continuat în drumul spre vestiare. În cele din urmă, conform imaginilor televizate, Ioan Andone și-a chemat jucătorii la vestiare, aceștia părăsind terenul.

UPDATE 23.55 Pe tunelul de acces, Cadu a primit mai multe lovituri în zona capului, a ficatului și la picioare, zone în care acuză dureri. Fundașul a fost transportat la spital, unde a fost supus mai multor teste pentru depistarea unor eventuale leziuni interne. Sursa: PROSPORT.

UPDATE 23.30 Dumitru Dragomir, președinte LPF: ”Acest meci nu trebuia oprit”.

UPDATE 23.00 Suporterii celor două echipe au părăsit stadionul.

UPDATE 22.55 CFR Cluj a plecat de la stadion cu duba Jandarmeriei.

UPDATE 22.50 Fanii Universității Cluj refuză să plece de pe Cluj Arena.

UPDATE 22.45 Arpad Paskany, finanțator CFR Cluj: Cadu a fost lovit de bodyguarzi și de persoane din anturajul U Cluj

UPDATE 22.40 Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului: „E normal să primim 3-0 la masa verde, nu am avut garantată siguranța în dumul spre vestiare”.

UPDATE 22.28 Conform ProSport, Bornescu a fugit la vestiar după Cadu și a luat un scaun să arunce în el. Rezultatul final va fi 3-0 la masa verde, dar nu se știe cine va avea câștig de cauză.

UPDATE 22.18 Arbitrul Alexandru Tudor a decis că partida nu se va mai relua. Rămâne de văzut care va fi rezultatul final.

UPDATE 22.15 Imaginile surprinse de camerele TV arată că portughezul Cadu a fost lovit din spate de o persoană îmbrăcată în civil, cel mai probabil un fan al gazdelor, conform ProSport.

UPDATE 22.13 Detalii de la vestiare, conform ProSport: Bornescu a vrut să-l lovească cu un scaun pe Cadu la vestiare: „Lăsați-mă, că-l omor”.

Faza care a declanșat penalty-ul în urma căruia a început altercația. FOTO: PROSPORT

Bornescu îl lovește pe Cadu. FOTO: PROSPORT

Jucătorii CFR-ului încearcă să îi despartă pe cei doi. FOTO: PROSPORT

FOTO: PROSPORT

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau...
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Lansare podcast Update Go4it. Cosmin Aioniță te ține la curent cu tot ce e nou...
×